Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Meniul unei zile de vară în care roșiile sunt vedeta

Ei bine, a venit și perioada mult așteptată în care ne putem înfrupta din roșii gustoase, de producție locală. Din acelea bune, dulci, cărnoase, zemoase și cu mirosul specific de roșie crescută așa cum trebuie. 

Cu siguranță sunt nelipsite de pe listele de cumpărături și adorate deopotrivă de mici și mari. Că le alăturăm unei bucăți de caș proaspăt ori că întingem cu poftă nestăvilită codru de pâine în salată pregătită cu ele, oricum sunt minunate. 

Nu știu cum e la voi, dar eu, când e vară, simt nevoia unor mâncăruri mai ușoare. Cu puține ingrediente, cât mai sănătoase și bogate în vitamine. Iar dacă pregătirea lor nu durează mai mult de câteva minute, cu atât mai bine. Și chiar există modalități aparte, rețete speciale, ce știu atât de bine să le pună în valoare. 

Dovada? Am încropit meniu pentru întreaga zi: un mic dejun cu origini mexicane, un prânz cu paste și cină cu o salată desăvârșită în care ele, roșiile, sunt vedete. 

Ne putem începe dimineața într-o manieră exotică, cu rețetă adusă de pe meleaguri îndepărtate: guacamole. Ce poartă cu ea savoarea tărâmului mexican. 

Ni se înfățișează asemeni unei paste mai consistente – precum salata de vinete – ce are la bază alimentul minune, avocado. Cum îl pregătim? Păi, simplu de tot. Alegem fructul de avocado copt bine, ce nu are pulpă îndărătnică ci, dimpotrivă, una cu textură cremoasă ce se lasă cu ușurință transformată în pastă. Într-un mojar o pisăm bine, bine de tot până o aducem la stadiul de “cremă” extrem de fină și omogenă. Aspectul acela de norișor pufos ce se cere numaidecât întins pe ceva pită ar fi ideal. 

Adăugăm o ceapă mărunt tocată, miez de roșii proaspete, cărnoase, suculente, zeamă de lămâie. Așa, după gustul fiecăruia. Nu uităm să condimentăm cu sare și piper. Dacă relația noastră cu el este una pozitivă, e musai să folosim coriandru proaspăt care, în acest caz, are minunatul rol de a armoniza gusturile. Pentru cei mai curajoși și doritori de gusturi “pișcătoare” poate fi adusă o tentă picantă prin tocarea unui ardei iute roșu. Nu uitați să îi scoateți semințele înainte. 

Gata! Atât de ușor a fost! Îl savurăm în compania unor lipii ori felii de pâine prăjită. 

Vine prânzul și parcă ne-am dori ceva lejer. Înfocate cum altele nu-s, penne all’arrabbiata se dovedesc alegere ideală. “Pennele nervoase” implică puține eforturi în a le pregăti. De ce tocmai le-am spus așa? Pentru că dacă am traduce aidoma cuvintele de origine italiană din denumire cam asta ar rezulta. De la ce provine? De la apriga iuțeală specifică ardeilor sau fulgilor de chilli folosiți la gătirea sosului. 

Pașii spre delectare culinară sunt extrem de simpli. Punem la încins o tigaie în care aruncăm un mic cub de unt tare gălăgios la presiunea focului, sfârâitor și săltăreț ca atunci când ne ard tălpile călcând pe nisipul fierbinte sub soarele dogoritor al verii. Dacă preferăm uleiul de măsline, nici el nu e cu ceva mai prejos. Tocăm cu spor câțiva căței de usturoi; cu cât vor fi mai fin mărunțiți, cu atât își vor elibera mai intens aroma ademenitoare, îmbietoare chiar și 

pentru cei mai puțin pofticioși dintre noi. Când s-au călit la focul intens într-atât încât să prindă o suavă nuanță aurie, ca de grâu pârguit, adăugăm ardeiul iute mărunțit sau fulgi de chilli. Cât? După pofta inimii. Sau gradul de rezistență al papilelor gustative. 

După câteva minute adăugăm roșiile. Musai dulci, aromate, zemoase și cărnoase. Potrivim de sare, putem adăuga și ceva oregano dacă îl avem la suflet și lăsăm amestecul spre așezată și mocnită facere preț de 20-25 minute. Când dă semne că s-a potolit și a scăzut suficient de mult încât să se liniștească în cumpătată legare, fiind mai dârz, e gata să primească în calda-i îmbrățișare pastele. Pe care în prealabil le-am fiert aldente, firește. E de preferat să folosim penne sau rigatoni. Le mai lăsăm puțină vreme în ardoarea focului, doar atât cât să fim siguri că aromele au sărutat cu nesaț toate pastele în egală măsură. Deliciul va fi absolut doar după ce adăugăm și busuioc proaspăt, verde și înmiresmat și bogată ninsoare de brânză pecorino rasă. 

Salata caprese, menită a fi cina, ne vorbește și ea despre vara autentică. Aceea mult așteptată, toridă pe alocuri, în care se potrivește perfect, ca o mănușă. Răcoritoare, simplă, delicioasă. Și atât de plină de semnificații. Frântură din esența minunatei țări de proveniență căci are exact culorile steagului italian: roșu, alb, verde. 

Avem nevoie doar de felii de mozarella de cea mai bună calitate, proaspătă, fină cum doar ea poate fi. Apoi roșii cât mai coapte și mai cărnoase, cu gust de vară veritabilă. Și pe ele tot în felii zdravene le tăiem. Frunze de busuioc verde, parfumat ce își răspândește aroma inconfundabilă la cea mai mică atingere a noastră. Apoi picurăm suav ulei de măsline, cu aromă bogată, corpolentă, deplină. Pe cât de simplu, pe atât de savuros. 

O salată ce trebuie servită mereu la temperatura camerei, ca fel de sine stătător și nu garnitură lângă feluri principale. O încântare vizuală, dar mai ales o desfătare chiar și pentru cele mai pretențioase gusturi! 

E vară deja! Și ce timp mai potrivit să ne bucurăm de hrană locală, de sezon?!

Recomand acest articol

Scrie-ne părerea ta